“Necaz si chin. Am indurat foame si sete, cate zile si cate nopti nu am dormit. Atunci cand am primit vestea ca trebuie sa ne ducem la razboi am simtit o durere in suflet, dar ce trebuia sa fac? M-au luat la razboi pe cand aveam doar 18 ani. Am lasat-o pe mama singura acasa, plangandu-mi de jale. Ceilalti frati se aflau in armata romaneasca si au fost luati la razboi. Luptam cu barbatie alaturi de ceilalti ostasi pe care ii vedeam cu ochii mei cum se sting din viata. Imi era frica sa nu fiu si eu ranit si apoi sa mor, dar uite ca Dumnezeu a fost cu mine si m-a ajutat. Dupa razboi m-am casatorit si am avut zece copii (4 fete si 6 baieti) de care sunt foarte mandru. Pe tot parcursul vietii am primit multe medalii ca nici nu le mai stiu numarul, dar prima tin minte cand am primit-o, eram foarte mandru si emotionat”, – povestea veteranul Constantin Lupascu în editia speciala a publicatiei Debut (Mai 2006) din s. Tartaul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu